Madrid. Ziua 2

A doua zi  a început prea de dimineață pentru gusturile mele, dar m-am conformat, pentru că urma să ne întâlnim, din nou, cu minunata familie Monoranu. După ce am reușit să luăm un mic dejun în fugă, ne-am îndreptat spre Plaza del Sol,  unde urma să ne întâlnim cu “Nea Dețu & Co”. Deși era încă dimineața, străzile erau din nou pline. În piață era plin de artiști de stradă: extratereștrii, personaje din desene animate, astronauți, statui umane…

Am început să ne plimbăm pe străzile din jurul “pieței soarelui”, am descoperit și o biserică în care au intrat prietenii mei ( eu intru foarte rar în genul ăsta de construcții). Nu după mult timp, au venit și cei pe care-i așteptam și ne-am așezat la o cafenea. Unii și-au început dimineața cu o cafea, eu am început cu o bere. ( Am regretat, puțin, un pic mai târziu). Am depănat amintiri cu Nea Dețu, am râs destul de mult, am primit și ceva sfaturi pentru turiști, practic ne-am reîncărcat bateriile. ( cred că erau Duracel, la cât am mers după)

Întâlnirea nu a durat mult, ne-am luat la revedere, și apoi am început plimbarea prin Madrid. În drumul nostru spre primul palat, am trecut pe o stradă plină de artiști. ( și cerșetori, dar ăștia-s peste tot). Mi-a plăcut mult o artistă care “picta” tablouri cu spray pentru graffiti. Pe locul 2 s-a clasat o soprană care cânta alături de mica ei orchestră, iar pe 3 o “statuie umană” care “juca” șah.

Am ajuns la primul palat, din curtea căruia un prieten a achiziționat un selfie stick. Acesta a ajuns un laitmotiv al plimbării noastre. Apoi am intrat într-un loop: mers-obiectiv turistic-poze – “fain, hai să mergem”. ( palate, parcuri, catedrale, statui…). Ce mai merită de menționat ( obiectivele le găsiți în hărțile pe care le puteți lua de la orice “turist info”), este o criptă.( poate m-a marcat pentru că e singurul loc unde am găsit o toaletă). Atmosfera nu era foarte apăsătoare, deși ne aflam într-o criptă, mi s-a părut chiar plăcută. Ce m-a impresionat e faptul că majoritatea oamenilor înmormântați acolo au trăit peste 80 de ani. ( unul chiar 106). Asta-mi dă de gândit că duc o viață mult mai sănătoasă decât a noastră.

Loop-ul a durat undeva la 2 ore și ceva, nu prea mai știu exact cât, pentru că eram cu gândul la bere. După obiectivele turistice vizitate, trebuia să ne oprim la binemeritata bere și am plecat în căutarea “Museo de Jamon”. Într-un final l-am găsit, dar era o coadă imensă și am decis că nu e momentul nostru. Așa că am mers mai departe și am găsit într-un final un restaurant unde să bem o bere și să mâncăm ceva. Meniul nu e oferea prea multe informații în limba engleză, nu ne ajuta prea mult nici chelnerul, așa că a trebuit să ne bazăm pe Zeița Fortuna și să dăm cu banul. 5 dintre noi am ales un fel de mâncare, care suna a mâncare tradițională spaniolă, un altul a decis să aleagă altceva. La alegerea berii am fost ajutați de faptul că aveau bere locală.

Au venit berile, și după ceva vreme au apărut și porțiile de mâncare. Deși suna a ceva tradițional spaniol, noi 5, ne-am ales cu cartofi cu ochiuri și cu carne. Cel puțin era ceva cu care ne-am mai întâlnit, și oricum ne era foame. Al 6-lea fel, era destul de ciudat. Un bol cu un fel de sos, însoțit de 2 castronașe, unul cu un ou fiert tăiat, al doilea cu ceva jambon tăiat. După ce a aflat chelnerul că prietenul nostru nu e prea încântat de felul de mâncare, acesta a alertat bucătarul, care mai avea un pic și făcea o criză de nervi. ( nu cred că-și merită șorțul la masterchef). Totuși, prietenul nostru fiind unul curajos și cu poftă de lucruri noi, a reușit să termine felul de mâncare, probabil și pentru a calma bucătarul. El spune că a fost mulțumit, eu nu v-aș recomanda.

Au fost multe obiective de vizitat, a fost o zi plină, în care am făcut peste 15km pe jos. ( eu mai puțin că m-am retras și pentru somnul de “frumusețe”).

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s