De azi, aș vrea să înființez “Mișcarea împotriva înmulțirii culorilor.” O să milităm pentru reducerea numărului de culori, și o să fim împotriva inventării altora. O să se desemneze un număr minim de culori, iar cele care nu se găsesc în viitorul decret, o să fie scoase în afara legii. Cei care vor folosi culori interzise, vor vorbi despre ele, le vor mima, li se va citi în ochi că se gândesc la ele, vor fi aspru pedepsiți.
Fie că ești soț, fiu, nepot sau bunic, sigur ai avut o ceartă în familie că ai încurcat mov cu lila, fuchsia cu magenta, ocru cu galben. ( Le-am căutat pe google, nu aveam de unde să le știu).
Dacă ai trecut prin traumele aduse de aceste bestii, te aștept să te alături mișcării.
Pentru un trai mai liniștit, colorat doar în culorile de care ai auzit, alege “Mișcarea împotriva înmulțirii culorilor”.