Hajduszoboszlo, impresii.

viajoa_hajdu_1-1020x500

Zilele libere legate, ne-au pus în căutarea unui  loc bun pentru relaxare. Am ales, pentru a doua oară, Hajduszoboszlo.

Cazarea a fost rezervată din timp, de pe booking, transportul am decis că o să fie făcut cu trenul. Din păcate, la întoarcere, trenul nu mai circula până la Sibiu, din cauza unor lucrări la linie.

Ne-am înarmat cu sandwich-uri, apă și răbdare și ne-am urcat în tren. La început trenul părea să meargă destul de decent, dar la un moment dat aproape s-a oprit. Mergea ca un melc extenuat de o noapte de beție. Puteam să coborâm, să fumăm o țigară, și să ne urcăm din nou.

Aproape o oră jumate am pierdut în Curtici și Lokoshaza, punctele de frontieră, unde trebuie să prezinți buletinul și să lași câinele să-ți miroase bagajul.

În Szolnok, am schimbat trenul, care mergea spre Hajdu. Altă viață, parcă cineva sărutase broasca și se transformase în prinț. ( Bine, 3 din noi am stat pe hol, că nu aveam locuri).

Vine controlorul, și ne cere biletul. I-l întindem, și apoi încearcă să ne explice ceva. Ne arată că e Inter-City. Noi voiam să-i felicităm, da da, e mult mai fain decât al nostru, dar nu-i frumos să te lauzi. Omul încerca să ne explice că trebuia să ne luăm loc și supliment de viteză, dar noi uitasem, și am zis să facem pe proștii. Ne-a ieșit, și am ajuns rapid în Hajdu. 100 KM într-o oră, cu o oprire. Prima lecție predată de Ungaria.

De la gară, am mers pe jos până la cazare. Ungaria ne-a servit o nouă lecție. Oamenii gospodari, aveau căsuțe micuțe, cochete, aranjate. Iarba tăiată, șanțul din fața casei săpat, cu mici dale, căsuțe perfecte unde să stai la pensie, să-ți aștepți nepoții.

Am ajuns și la cazare, unde am avut parte de prima treaba mai puțin plăcută. Rezervasem un apartament la parter, cu loc de grătar, lângă piscină. Era mai scump decât celelalte, dar am zis că merită. Doamna cu cazare, ne-a dus la un apartament de la etajul 1. Balcon, cu privire spre piscină, nu era rău, dar nu era ce rezervasem. Nu am prea reușit să ne înțelegem cu ea și cu google translate. ( fiica ei folosea google translate ca să ne traducă). Nici măcar Alex, nu a reușit să rezolve prea multe vorbind în germană, la telefon cu soțul dânsei. A trebuit să luăm cazarea asta, la prețul celei vechi ( domnul ne explica, “Nu plătiți nimic în  plus, față de vechea cazarea. Păi, aia era mai scumpă, asta era mai ieftină pe booking. Nu plătiți nimic în plus.” ) Norocoși din prima, am prins o super ofertă.

Am trecut peste, nu ne luase nimeni piscina, jacuzzi și sauna, locurile unde ne-am petrecut mare parte din timp. Nici balconul nu ne fusese luat, locul unde am lucrat la 2 lăzi de bere timp de 2 zile, apoi am avut o revelație și ne-am lăsat de alcool.

Mâncarea de la restaurant, a fost bună cu o singură excepție usturătoare. Pe zi, ne-am plimbat prin stațiune, pentru că era un festival, cântece, dansuri, de care ne-am plictisit repede, și ne-am decis să mâncăm. Ne-am oprit la un restaurant, unde am comandat un gulaș de fasole, foarte picant. Foarte bun, dar l-am făcut așa picant, că transpiram mai mult decât la sauna. După masă, ne-am mai plimbat câteva ore prin stațiune, și apoi ne-a luat foamea. “Unde mâncăm? Mi-e indiferent. Hai să mergem aici. ( A luat Puștiu inițiativa).” Un fel de împinge tava, am luat ceva pește, și Jonas a decis să încerce pastele. Paste cu tot ce rămăsese din ziua precedentă. După masă, am fugit toți la cazare. Rămăsesem în urmă cu număratul plăcilor de gresie din baie. Am reușit să simt, a doua oară gulașul, la ieșire, era într-adevăr usturător de picant. Am decis să rămânem pe balcon, în seara respectivă, să nu ne îndepărtăm de casă, să nu riscăm un accident.

În rest, mâncarea a fost bună. Meniurile erau scrise și în limba română. Era mult mai ușor să vorbești în română decât în engleză cu ei.

În ultima zi, am mers la Aqua-Palace. Un loc indoor, cu băi termale, saune, fitness și multe altele. Acolo poți pierde lejer o zi. O brățară lipită de mână, îți oferă acces cam peste tot. Apa perfectă, caldă, jeturi de apă pentru masaj, locuri de relaxare. După un timp, am simțit nevoia de o țigară, și a fost nevoie să merg până sus pe acoperiș. De  acolo se vedea aproape tot complexul, ștrandul și toboganele. Tot locul e imens, și aranjat aproape perfect. A fost o nouă lecție predată de Ungaria. Cum să construiești un loc pentru turiști și să-l întreții.

Per total, a fost un concediu plăcut, relaxant, în care mi-am dat seama că-n formația asta și dacă am merge la război, noi am muri de râs, nu de gloanțe.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s