Un câine și-un lanț… de amintiri

20170929_121956

Am fost acolo, în satul meu.

Acolo, unde tataie ne aștepta, stingher, în poartă, încercând să-și ascundă sentimentele de bucurie ( de la el am învățat să-mi ascund sentimentele, poate doar în scris mai apar), acum ne așteptau doar porțile ferecate. Vopseaua scorojită din fața lor, parcă forma o pătură de lacrimi vărsată de porți în amintirea mâinilor muncite și calde, care le mai oferea, din când în când, un moment de libertate.

Acolo, unde pietrele nu reușeau să stea în același loc mai mult timp, aruncate ici și colo, de picioarele noastre, ale lui tataie sau de orătăniile care mișunau prin curte, acolo, pietrele erau parcă prizonierele unui covor de iederă.

Acolo, unde până și eu reușeam să recunosc câteva culori din pastelul oferit de grădina de legume a lui tataie, acum eram întâmpinat de o culoare mâhnită oferită de buruienile mai înalte ca mine, unde scaieții se agățau cu ultimele puteri de mine, în speranța că-i voi salva din jungla în care s-a transformat grădina.

Acolo, singurul care era cu coada pe sus, alertându-mă vizual și auditiv, să mă duc să-l iau în brațe, mă aștepta “Câine”. Da, ăsta e numele lui. Când era mai mic, l-am denumit “Cățel”, dar nu am vrut să fiu unul dintre părinții care-și botează copiii Ionuț sau Petruț, în speranța că vor rămâne mereu copii.

Câine este un suflet, care a fost adus mai bine de 10 ani, de Nana, de la București, părăsit de cineva prin cartierul unde locuia. Când a ajuns la noi, avea ceva pe burtă, iar tataie nu îi oferea prea multe șanse de supraviețuire. Înarmați cu ceva creme și ceva leacuri băbești, nu ne-am lăsat bătuți, și în câteva săptămâni, Cățel era pe picioare. De atunci, de fiecare dată când ajungem la țară, el este dealerul nostru de purici.

La început a fost lăsat liber prin curte, dar dintr-un exces de zel, văzând că tataie se ceartă des cu găinile, s-a gândit să-l ajute, și a omorât câteva dintre ele. Pentru că orice crimă te duce în lanțuri, la fel s-a întâmplat și cu el, și doar venirea nopții îi aducea un moment de libertate.

A fost acolo, și când a plecat dintre noi Nana, și când ne-a părăsit tataie.

A fost acolo și acum, iar cam tot timpul petrecut la țară, l-am petrecut cu el. Iar în scurtele momente când stătea liniștit, în privirile noastre parcă se citeau conversații despre tataie.

A fost acolo, va fi acolo, încă un timp, dar, în curând, va rămâne doar lanțul cu care vom lega cufărul plin de amintiri.

20170930_124250

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s