Unde se depun dosarele în vederea pensionării!?

cupon-pensie

De dimineață, m-am trezit ca de obicei, la ora 7. ( Mai puțin în zilele când ajung beat acasă). De data asta, se pare că nu mai eram singur, prietena mea, durerea, cu care fac un joc al indiferenței ( eu știu că e acolo, ea știe că-s aici, dar ne ignorăm în mare parte), s-a hotărât să renunțe la joc, și să-și facă simțită prezența, aruncându-mi-se în spate.

În prima faza am ignorat-o, cum fac de obicei, și am plecat spre lucru. Pe drum, făcând pe Cupidon, a reușit să trimită o săgeată, dar nu spre inimă, ci ca o mârșavă, direct în spate. Am decis să merg mai departe, și să o ignor, că poate se potolește. Ajung la lucru, am observat că nu se dă bătută, și am hotărât să mă întorc acasă, și apoi să consult doctorul să văd cum pot să-i vin de hac.

Am reușit să mă programez pentru ora 15 20. Am ajuns acolo la 15. Am fost întâmpinat de 2 afișe mari, prezente pe ușă:

  1. Atenție! Ușa se închide singură! – Nu știu dacă ușa a cerut asta, răzvrătindu-se, și vrând să facă lucrurile de una singură, sau alții au decis că a ajuns la forța necesară, încât să se descurce singură. Am decis să urmez anunțul și după ce am reușit să o deschid, am lăsat-o să-și arate puterile.
  2. Protejează-ți ficatul! Iar sub, împinge! – Îndemnul ăsta nu știu cum să-l iau. Am două variante: împinge fiecare pahar de licoare bahică, care ți se pune-n față sau împinge ca o femeie însărcinată, pentru a-l scoate afară din tine, că e singura șansă prin care aș putea să-l protejez.

După ce am scăpat de dilemele de mai sus, am intrat în sala de așteptare, unde erau 6 oameni, deja prezenți. Am ajuns la ora 15:00. De fiecare dată, când ieșea cineva din campionat, erau cel puțin 2 persoane, care se aruncau pe clanța ușii deschise, ca un leu care se aruncă pe o antilopă. Distrat un pic, am uitat un pic de prietena mea, pentru câteva secunde, și mă tot întrebam de ce ar face asta oamenii, la un cabinet, la care vii doar dacă ai programare.

Pe la ora 15 15, cu 5 minute, înainte de ora programării, asistenta a ieșit cu lista de programări. Pe listă, eram al 3-lea, deși înaintea mea intraseră 5 oameni, iar în sală era încă doamna care era programată la ora 15 15. Până la urmă, la 15 35, am reușit să intru.

I-am explicat doamnei doctor care-i problema, și ea mi-a prescris vreo 3 medicamente, un unguent, un test de scaun, un test  uric, concediu medical și o trimitere la un medic specialist. Totul a decurs destul de rapid, toate foile au fost scrise, printre o luare de tensiune.

Mi-am luat rețetele și am plecat spre farmacie. Acolo, când le-am întins, am văzut pentru prima oară, că 2 medicamente sunt pe o altă foaie, și că sunt compensate.

De atunci îmi trece prin minte să merg să-mi iau un poster cu Arșinel, și să merg să-mi depun dosarul de pensie, că se pare că, după ce câteva zile-n urmă,obrazul a început să se umfle în pene, acum deja și rinichii probabil fac figuri. Mă simt ca o mașină, la care când începe să-ți pice câte o piesă, încep să pice și din restul.

Să vină pensia!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s