Judecata de apoi!

images (1)

Ne aflăm la Judecata de apoi. Sfântul Petru introduce pe scenă, o doamnă trecută cu mult de prima tinerețe, îmbrăcată regulamentar cu baticul din dotare și fusta care face curat peste tot pe unde trece. Ajunsă aici după ce a consumat cei 2 litri de apă sfințită recomandați pentru o viață sănătoasă.

După ce face cele 10 cruci, de sus până la degetele de la picioare, intră pe scenă. Acolo dă față-n față cu cei 3 judecători. În mijloc, o lumină strălucitoare, prin care dacă ai o privire bună poți să-l recunoști pe Morgan Freeman. În dreapta, ca de obicei, e Iisus. În stânga se observă un porumbel, cu aripile plecate, puțin obosit, pentru că e tocmai întors din ultima misiune.

DZ(MF): Ne-am uitat peste evoluția ta pe pământ, și, din păcate, cererea ta de ședere aici a fost respinsă cu 3 de Nu!

Baba: Dz, am urmat la sânge toate indicațiile date de tine, și le-am urmat întocmai. Nu am lipsit duminica de la biserică, am ținut post, nu am înjurat, îmi merit locul.

DZ: Cred că ai înțeles greșit indicațiile mele. Nu cred că scrie nicăieri, că mersul la biserică și faptul că postești, îți câștigă locul la noi.

Să argumentez de ce ți-a fost respinsă cererea.

Da, ai fost mereu la biserică. Dar de fiecare dată când intra o tânără mai sumar îmbrăcată sau venea un tânăr care nu îngenunchea așa des ca voi, îi înjurai în gând, și-i spurcai, spunând că nu se intră așa în casa domnului. Nu am spus că orice om care intră cu inima deschisă, e primit în casa mea? Scrie undeva de un cod vestimentar  sau că avem dreptul de a ne selecta clienții?

De fiecare dată când mergeai la o mănăstire, îmbrânceai alți oameni, ca să ajungi la icoană sau moaște. Cred că am spus să-ți iubești aproapele,  nu să-ți îmbrâncești aproapele.

Nu erai mereu în genunchi, și aproape te târai pe burtă;nu încercai să faci crucile cât mai lungi, ca să pari cea mai credincioasă? Asta nu înseamnă că te făleai cu credința ta?

De fiecare dată când vedeai oameni diferiți ( gay, tatuați, etc…), îți doreai să-i arzi pe rug, te rugai de mine să-i fac să dispară. Oare nu am zis că accept orice om, și să-ți iubești aproapele?

Nu ai înțeles mai nimic din ce ți-am spus. Nu ai înțeles că credința este între om-Dumnezeu, o legătură intimă între fiecare individ și Dumnezeu, care se țină în inimă, nu undeva la vedere. Nu ai înțeles că sunt câteva indicații importante care contează pentru mine, și nu se pot repara cu cruci lungi, ore în biserică sau apă sfințită!

Petru, trimite următorul concurent!

One thought on “Judecata de apoi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s