Te uiți în sus la el, te codești, știi că ai mai fost rănit, și nu crezi că e stropul de fericire. Dar totuși, dacă e. Și atunci ieși încet din carapace. Pășești ca un nou născut spre el. Vezi că e prea sus, încerci să urci scara spre el. Vezi că scara e prea mică, și începi să rupi bucăți din tine, să mărești scara. Începi să rupi tot mai multe bucăți, și pas cu pas te apropii de el. Te întinzi spre el, și aproape-l atingi, dar pentru că ești neîndemânatic, te dezechilibrezi și cazi. Acum ești jos, cu toate bucățile din tine împrăștiate peste tot, și te întrebi dacă mai merită să te ridici, dacă mai poți să te ridici singur. Nu poți, ești paralizat, aștepți poate o minune!
Astepti dupa o minune si vezi ca nu se intampla nimic. Asa ca strangi din dinti, te aduni cum poti, te ridici si mergi mai departe. Poate ai sa dai peste un izvor sau peste un ocean, nu vei stii niciodata. Cert e, daca ramai pe jos, stii sigur ca nimic nu o sa se schimbe. Ai sa privesti cum stropul se evapora si in urma lui nu mai ramane poate doar o mica urma care sa-i tradeze existenta, iar tu inca esti pe jos, faramitat, suferind.
Viata e dura, haotica dar tot timpul i-a rasplatit pe cei care au avut curajul si puterea sa mai incerce o data.
LikeLike