Diferența dintre profesori?

Astăzi, o să vreau să spun, din nou, una dintre frustrările mele.

Există o diferență între licee. Licee care-s considerate slabe. Aici cred că liceele care-s considerate slabe, ajung așa și din cauza profesorilor. Pentru că mulți dintre profesori nu-și dau interesul, considerându-i pe copii oricum proști. Din punctul meu de vedere, ăsta e un lucru la care trebuie să lucrăm, și să educăm întâi profesorii, ca să poată scoate ce e mai bun din elevi.

De ce am ajuns să scriu asta?

Poate știți, poate nu știți, eu încerc să fac ceva ore de matematică cu copii. Am discutat cu cel cu care fac matematică, care e la un liceu considerat, și mi-a spus că profesorii nu prea își dau interesul. Da, mi-a explicat și că are colegi care deranjează orele, și pe ceilalți copii care vor să învețe ceva. Ăsta ar fi un alt punct pe care ar trebui să-l remediem.

Bun, să mai continuăm un pic cu poveste. Copilul a intrat în izolare la centrul de plasament în care e, pentru că s-au descoperit cazuri de Covid. Colegii au fost însărcinați să-i trimită temele. Pentru că se pare că spiritul lor de colegialitate lasă de dorit, nu i-au trimis temele, sau i-au trimis doar o parte din ele.

Da, și elevii au un pic de vină aici, dar eu aș arăta un pic cu degetul spre profesori. Oricum în perioada asta, mulți fac deja ore online. Toți copiii au deja o adresă de email. Cred că nu e greu să centralizezi toate adresele de email și să trimiți tema și pe email ca să ajungă și la copiii care nu pot să fie fizic la școală.

În sistemul educației sunt multe de lucru, și ar trebui să ne gândim la soluții pe termen lung. Un feedback de la copii ar trebui să fie luat regulat, pentru a vedea care sunt minusurile unui profesor, ca apoi să poți face un training pentru a putea aduce profesorul la un nivel înalt.

Nu cred că notele luate la examenele pe care le dau, sunt neapărat relevante, că în unele părți se pare că nu prea contează.

Mai avem mult de lucru la sistemul nostru de educație, și nu elevii sunt de vină.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s